Centrul de Instruire în Informatică GMB Computers este Centru de Testare Acreditat ECDL
Permisul european de conducere a computerului (ECDL – European Computer Driving Licence) este cel mai răspândit standard de certificare a abilităților de utilizare a computerului, recunoscut la nivel internațional.
Permisul ECDL este folosit și recunoscut în peste 100 de țări de către companii de renume, în administrație sau de instituții de învățământ de prestigiu. În afara Europei, programul este denumit International Computer Driving Licence (ICDL).
Valabilitatea Permisului ECDL
Permisul ECDL obținut în România este valabil în oricare țară din lume în care este recunoscut standardul ECDL/ICDL.
Permisul ECDL nu are limită de valabilitate în timp, competențele digitale fiind certificate pe viață, în conformitate cu programele analitice aferente fiecărui modul, aflate în vigoare la momentul susținerii examinării.